Guz: ”Dacă un om a fost educat să iubească frumosul, arta, el n-o să facă rău vreodată”

  • Guz: ”Dacă un om a fost educat să iubească frumosul, arta, el n-o să facă rău vreodată”
Centrul NEXUS Cahul, împreună cu câțiva voluntari de la Corpul Păcii, organizează al doilea an consecutiv campania de informare ”Vindem Artă, NU Oameni”. Ne-am propus ca printr-un șir de evenimente pe care le facem în școlile din sudul țării să informăm adolescenții despre cum să nu ajungă în mâinile traficanților. Așa că de la sfârșitul lunii septembrie am început să mergem prin școlile din Cahul și Vulcănești și să întâlnim cât mai mulți copii cu care să discutăm și să le explicăm cine ar putea fi traficanții și cum ar putea să-i ocolească.

Și ca mesajul nostru să ajungă cât mai bine la ei, i-am invitat pe toți să se implice în această campanie. Așa că doritorii pot exprima într-un mod artistic ideea de ”Vindem Artă NU Oameni”, iar drept răsplată, la finalul campaniei, îi așteaptă premii. Premierea se va întâmpla pe 22 octombrie, la Cahul, chiar la concertul dedicat acestei campanii, la care vor cânta Guz, Capushon și Stela Botez.

Până să ne întâlnim la marele eveniment, am decis să comunicăm cu artiștii. Așa că l-am invitat pe Guz la NEXUS, la o ceașcă de ceai și, cum afară era o zi destul de rece, el a acceptat să vină să sorbim împreună o băutură caldă. 

Guz, spune-mi, te rog, ce te-a motivat să accepți să cânți la acest concert?           

În primul rând eu susțin toate proiectele care sunt legate de pace, care susțin apărarea omului. Și aici nu mă refer la nivel militar, mă refer la proiecte sociale. Proiecte care-și propun să informeze, mai ales când este vorba despre copii. Eu susțin toate aceste chestii, îți dai seama, sunt și eu părinte și pe mine asta tot mă atinge. Pentru că știu că și copiii mei o să ajungă la perioada când vor trebui să cunoască aceste lucruri. Așa că acesta este principalul motiv pentru care am acceptat să particip.

Cu siguranță atunci când ai să ieși în scenă ai să ai un mesaj pentru tinerii de acolo, care o să fie el? Ce o să le spui?

Mai curând cred că o să improvizez. Voi vedea după atmosferă, nu mă pregătesc din timp, las să fiu influențat de public, am grijă să spun ceea ce simt atunci, în momentul în care se întâmplă.

”Vindem Artă, NU Oameni” ce sentimente îți stârnește acest titlu, mai ales că tu ești artist?

E super. Mie chiar îmi place, pentru că e pus accentul pe artă. Vinzi frumosul, nu vinzi artistul, vinzi ceea ce face el, ceea ce a creat el. Aici mai este și partea cealaltă a show-businessului – te-am îmbrăcat frumușel, ți-am pus niște luminițe pe tine și te vindem. Dar ce vindem? Că artă în asta nu e. E doar imaginea unui artist. Îmi place acest slogan, este unul bun.

- Știi la ce mă gândesc? Prin ”Vindem Artă, NU Oameni” le spui copiilor încă de la o vârstă fragedă că trebuie să creeze ceva. Să vândă ceva, dar nu să fure. În același timp le spui, că dacă vrei să vinzi ceva, trebuie mai întâi să creezi, să vinzi ceea ce ai creat, mai mult decât atât, în niciun caz nu trebuie să vinzi oameni.

Crezi că avem puterea să schimbăm viitorul copiilor noștri prin așa campanii, ar putea scădea numărul persoanelor traficate?

Eu cred că există mari șanse prin așa campanii și sloganuri să ajungi la psihicul copiilor. Și știi de ce? Acum nu-mi amintesc unde, în ce țară, dar sigur este vorba de o țară din orient. Acolo, copiii sunt educați altfel. Clasa întâi, e altceva, nu e ceea ce este la noi. Copiii sunt mai întâi învățați să picteze și să cunoască tot ceea ce înseamnă arta și ceea ce înseamnă frumosul: apa, soarele, în general, toate lucrurile frumoase, sufletești. Iată în acest mod ei încep să învețe despre viață. Copiii sunt conectați mai întâi cu tot întregul și întregul este unit cu ei. Iar copiii încep a studia cu plăcere. Acei copii mai întâi învață despre artă. Arta este pusă pe primul plan. Dacă ne întrebăm dacă aceste campanii pozitive, legate de artă își ating scopul? Da, eu cred că da! Pentru că prin artă îl înveți pe copil să iubească frumosul. Iar dacă un om a fost educat să iubească frumosul, el n-o să facă rău vreodată, cel puțin așa cred eu. Și mi se pare că nici n-o să accepte ca alt cineva să-i facă rău. Cu starea asta pozitivă pe care o are și cu simțul demnității crescut, el n-o să se lase păgubaș. Prin artă și prin frumos, la copil se creează starea și confortul pe care el mereu o să vrea să le aibă. El mereu o să caute zâmbete, lucruri frumoase și lucruri bune și n-o să se lase influențat și cu atât mai mult traficat. Copiii care cresc în această atmosferă de bine pot să-i înțeleagă mai bine pe ceilalți, să empatizeze. Dacă un copil vede pe altul că plânge, el începe să-l miluiască, să-l înveselească, să-i ușureze greutatea pe care o are. Și eu cred că prin artă poți întrerupe un lanț de acțiuni negative și, deci, le creăm o barieră de protecție. Îi protejăm de traficanți, de violență și de alte lucruri urâte care din păcate există.  

Dacă vrei să auzi care va fi mesajul lui Guz la concertul din 22 octombrie din Cahul, atunci te așteptăm cu mare drag în Piața Horelor, ora 18:00. 

sursa foto: Facebook

Ce-ți oferă NEXUS?

  • Servicii gratuite de consultanță referitoare la migrație
  • Informații ample, veridice și din surse autorizate
  • Asistență individuală și suportul întregii echipe
  • Soluții din partea partenerilor noștri
Dacă te-am convins, devino clientul nostru completând câmpurile de mai jos.