Mihai Cebotari, supervizor NEXUS: ” serviciile pe care le oferim noi, nu pot fi obținute nicăieri în altă parte”

  • Mihai Cebotari, supervizor NEXUS: ” serviciile pe care le oferim noi, nu pot fi obținute nicăieri în altă parte”
De mai bine de trei ani ne-am propus să oferim cât mai multe informații veridice și de calitate din domeniul migrației. Informațiile sunt atât pentru cei care se pregătesc să plece peste hotare, cât și pentru cei care vor să revină. Din acest motiv am ales și sloganul – migrează pregătit, revino mulțumit – adică, indiferent la care etapă te afli în procesul tău de migrație, la NEXUS poți primi răspunsuri relevante. În această primăvară am decis să deschidem niște paranteze și să-ți facem cunoștință cu activitatea noastră. Adică, să te poftim un pic în bucătăria noastră. Iar ghidul nostru este Mihai Cebotari, specialist dezvoltare parteneriate și supervizor NEXUS, care a promis să ne spună toate tainele despre activitatea lui și activitatea echipei noastre.

Mihai, spune-mi, te rog, sau mai bine zis, explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă NEXUS la modul practic?

Eu am să răspund foarte simplu – NEXUS este un proiect și un loc unde poți să obții asistență și răspunsuri pentru toate întrebările pe care le ai despre plecarea peste hotare și reîntoarcerea din străinătate. NEXUS îți explică și te informează începând de la cum să treci hotarul legal(și nu contează de ești persoană fizică, adult sau minor) și terminând cu informații despre cum să-ți găsești un loc de muncă, cum să-ți faci un cont bancar, asigurare socială etc, când deja ai ajuns în străinătate.

Adică persoanele pot să contacteze echipa NEXUS atât din țară, cât și de peste hotare cu diferite întrebări din domeniul migrației? 

Da,avem cazuri de solicitări diferite, atât din țară cât și din afară. Iată un exemplu destul de recent – o persoană stabilită cu traiul în străinătate ne-a cerut informații despre cum să-și înscrie copilul la grădiniță în străinătate – sau de multe ori suntem întrebați care este lista de documente și care este procedura de obținere a unui cod individual social etc. Sau avem cazuri în care ni se cere să explicăm ce proceduri trebuie să treci atunci când ajungi în străinătate ca să activezi legal într-o anumită țară. Serviciile noastre țin de toate aceste etape de plecare și stabilire cu traiul în străinătate, dar și de momentul în care persoanele revin. NEXUS susține migrația circulară, (adică cea care prevede că migranții pleacă în străinătate la muncă sezonieră, apoi se reîntorc acasă)oferim consultanță atât la plecare, cât și la revenire. De cele mai multe ori cei care se reîntorc solicită ajutor când vor să-și deschidă o afacere. Ei vor să afle despre procedura legală și posibilitatea de obținere a granturilor, creditelor, precum și despre alte forme de asistență și suport financiar pentru deschiderea unei afaceri. La Edineț, spre exemplu, foarte mulți migranți reîntorși solicită asistență în căutarea locurilor de muncă aici.

Care sunt top 10 cele mai căutate servicii NEXUS atât în Chișinău, cât și în întreaga țară?

În primul rând, cerințele la nivel național diferă foarte mult de cele din Chișinău. În Centrele NEXUS din teritoriu sunt foarte multe solicitări legate de plecarea în spațiul CSI și Federația Rusă – în mod special, sunt întrebări legate de angajarea la lucru, obținerea patentei de întreprinzător, obținerea cetățeniei ruse, strămutarea compatrioților. În topul național, adică atât în Chișinău, cât și în alte centre raionale, sunt multe solicitări de informare privind obținerea cetățeniei române, de asemenea, bursele sunt tot la mare căutare, mai ales acum, când ne apropiem de final de an de învățământ. Iarăși, pe plan național sunt multe solicitări legate de obținerea vizelor pentru Marea Britanie și emigrare în Canada. Verificarea interdicțiilor pentru Federația Rusă tot este la mare căutare. 

Cât de complexe sunt întrebările/solicitările adresate echipei NEXUS și cât de complexe sunt răspunsurile?

În principiu, noi ne străduim să dăm o informație cât mai simplă, cât mai accesibilă. Menirea noastră este să explicăm clientului într-un limbaj comod și explicit. Dar, de multe ori este nevoie și de implicarea clientului, pentru că există răspunsuri complexe, care nu le poți explica într-o singură pagină. Din acest motiv, clientul este nevoit să citească  uneori până la 20 de pagini de informații. Spre exemplu - obținerea patentei de lucru în Federația Rusă este un proces complex care implică mai multe etape și care sunt importante în egală măsură. Noi informația o oferim, iar clientul deja trebuie să citească cu mare atenție și să facă ceea ce-i cere legea. În principiu, noi dăm undița, iar clientul este în drept s-o folosească așa cum vrea.

Când sunt solicitări mai simple, gen - lista de acte pentru legalizarea unui certificat de naștere în străinătate noi îi dăm lista de acte, ceea ce înseamnă un răspuns simplu și compact, iar întrebările complexe au și răspunsuri complexe.

Cât timp așteaptă clientul răspuns la solicitarea sa?

Dacă noi avem un răspuns pregătit, adică știm răspunsul, atunci poate să dureze până la o zi, sau poate primi răspunsul imediat. Dar dacă este o întrebare dificilă, în cazul în care trebuie să facem cercetări, răspunsul poate veni timp de 10 zile lucrătoare.

Care este cel mai complex caz pe care l-ați întâlnit în practică și cât timp a fost necesar ca să oferiți un răspuns?

Noi am avut multe cazuri complexe. Acum câteva luni a fost un caz despre obținerea pensiei din Grecia. Colegii noștri au avut nevoie să se documenteze în jur de patru zile ca să înțeleagă tot procesul. Foarte greu au găsit informațiile pe site-urile oficiale, în schimb, acum dacă mai avem asemenea solicitări știm deja răspunsul.

Chiar eu am avut un caz dificil - un client voia să se angajeze în calitate de masor în Spania sau Marea Britanie. Iarăși, e o situație individuală, care a avut nevoie de mai mult timp de documentare.

Dar, indiferent de situație și complexitate, clienții noștri primesc mereu un răspuns?

Din câte știu eu, n-am avut situații în care să nu oferim răspunsuri. Chiar dacă ne ia mai mult timp și investim mai mult efort, clienții noștri primesc mereu răspuns. E adevărat, la început nu aveam o așa mare bază de informații și era mult mai dificil, dar acum totul este mai accesibil și mai facil. În trei ani de când activăm s-a făcut foarte mult lucru în care am identificat procedee și am găsit răspunsuri la întrebări extrem de dificile.

Mihai, tu ai o experiență bogată în domeniul migrației, cum crezi, am putea afirma că NEXUS are cei mai buni specialiști din țară în domeniul migrației?

Eu cred că putem spune acest lucru fără multe ezitări, la NEXUS chiar sunt cei mai buni specialiști din acest domeniu. Mai mult decât atât, unele dintre serviciile pe care le oferim noi nu pot fi obținute nicăieri în altă parte. Iată, vreau să-ți dau un exemplu concret, este vorba de un alt caz complex de care s-au ocupat colegii noștri din Centrul NEXUS Ungheni – o doamnă încerca să obțină pensia alimentară pentru creșterea copilului minor, tatăl căruia este din SUA. Chiar dacă a fost un caz dificil și de la Ambasada SUA ni s-a spus că n-avem vreo șansă de câștig, colegii noștri de la Centrul NEXUS Ungheni au reușit să primească pensia alimentară pentru copil, direct în Moldova. Acesta este un caz unicat. Eu nu cred că mai este altcineva în țara noastră care a obținut un asemenea succes.

Centrul NEXUS Edineț a avut mai multe solicitări în care rudele din țară încercau să-și readucă în patrie oamenii dragi decedați în străinătate. Colegele noastre au făcut o muncă titanică pentru a identifica etapele acestei proceduri. Nicăieri nu există în țara noastră o organizație care ar putea explica această procedură.

Un alt avantaj al serviciilor NEXUS, chiar dacă vorbim de serviciile contra plată, sunt prețurile mici. Spre exemplu, asistența la completarea formularului pentru viza în Marea Britanie costă doar 500 de lei. Din cercetările pe care le-am făcut, cel mai mic preț cerut pentru acest serviciu e de 300 de lire sterline, iar compania care oferă asistență se află în Marea Britanie. La noi în Moldova, serviciul de completare a formularului poate ajunge chiar la sume de mii de euro.

Practic NEXUS este proiectul la care poți primi informații și servicii sigure, de calitate și la prețuri mici, unele dintre care nu le poți obține nicăieri în altă parte. Chiar dacă există persoane sau organizații care oferă asemenea servicii ele sunt obscure, iar prețurile sunt exagerate.

Care este diferența dintre serviciile gratuite NEXUS și serviciile contra cost, din care moment clienții trebuie să achite pentru serviciul nostru?

La NEXUS există principiul ca toată informația pe care o oferim să fie gratis, dar deja asistența clienților este contra cost. Spre exemplu, tu vrei să obții viza pentru Marea Britanie, dar nu știi nimic despre asta. Vii la NEXUS, ceri informație și noi îți explicăm ce și cum trebuie să faci. Pentru acest serviciu de informare, nu trebuie să plătești. Dar dacă după ce ai primit informația simți că n-ai să reușești să completezi singur formularul și ai nevoie de asistența noastră la completare, atunci deja trebuie să achiți pentru serviciu. Noi oferim informația gratuit și încurajăm oamenii să facă singuri procedurile. Dar dacă oamenii nu vor sau nu pot, atunci obțin serviciul nostru prin care-i asistăm în mod direct, ceea ce înseamnă  - noi completăm formulare, programăm la interviuri, consultăm etc. Și da, serviciile noastre sunt la un preț mult mai mic decât ceea ce este pe piață. 

Ce-ți oferă NEXUS?

  • Servicii gratuite de consultanță referitoare la migrație
  • Informații ample, veridice și din surse autorizate
  • Asistență individuală și suportul întregii echipe
  • Soluții din partea partenerilor noștri
Dacă te-am convins, devino clientul nostru completând câmpurile de mai jos.