Până în Portugalia și înapoi sau Alexandru Manoli ne povestește istoria sa din ”Agenda unui migrant”
Nu știu care era alinierea stelelor și planetelor înainte de a mă decide să plec în Portugalia la studii, dar e totuși simbolic faptul că pe biletul meu spre Lisabona era imprimată data de 7 a celei de-a 7-a luni a lui 2007.
Ce ar putea să vă intereseze din experiența mea portugheză, nu sunt sigur că știu, căci fiecare caz de emigrare e un caz ce nu poate fi replicat. Poți învăța multe din ceea ce au făcut alții, dar când ajungi într-o situație asemănătoare și dorești să reproduci experiența și trăirile altora, nimeni nu-ți poate garanta aceleași rezultate, bune sau mai puțin bune, oricare fi ele.
Niciodată nu spune niciodată!
Am fost în Portugalia, la părinții mei, în vara anului 2005 și apoi, în vara anului 2006, adică aveam 17 și respectiv 18 ani, apogeul adolescenței, perioada când trăiești ”aici și acum”, iar viitorul, chiar și cel mai apropiat, nu prea te interesează. În ambele cazuri la întrebarea: ”vii să te stabilești în Portugalia?”, interlocutorii mei, moldoveni, prieteni de familie de acolo, primeau un sec și categoric ”Nu!”. Dar cum viața are căile sale ironice de a te învăța chiar și cele mai simple lucruri, în vara lui 2007 îmi depuneam dosarele pentru studii la universități portugheze.
Dar până a ajunge la ceea ce urma să studiez în următorii cinci ani, a fost ceva drum de parcurs și alte lecții de a fi învățate. Eu plecasem cu ideea de a face studii în domeniul managementului hotelier și turistic, la o școală superioară din orășelul Estoril de pe coasta atlantică a Portugaliei, la vreo 30 de km la vest de Lisabona. ”Tema pentru acasă” nu mi-am făcut-o bine. În Portugalia admiterea se face cam ca la noi: în bază de examene la sfârșit de clasa a 12-a. Există concurs național divizat în 2 etape: primul în iunie - iulie și cel de-al doilea în august-septembrie. În prima etapă se completează cam 80-90% din toate locurile disponibile în Universități. Cei care nu au reușit să treacă în prima etapă, au șanse de a mai susține examenele repetate în cea de-a doua etapă și să aplice într-o a doua fază.
Odată ajuns în Portugalia, trebuia să merg la cea mai apropiată școală din zona mea de reședință, să-mi înregistrez diploma de bacalaureat (tradusă și apostilată) ca dovadă ca am studii de 12 ani și să pot susține examenele de limbă engleză și matematică, necesare pentru a putea intra în concursul de admitere pentru cursul de ”Management hotelier și turism”. Șansele mele erau minime de la început, chiar dacă eu nu conștientizasem asta. Limba portugheză pe care o cunoșteam era la nivelul minim. Nu cred că puteam înțelege nici o treime din ce se vorbea în jurul meu.
După cum puteți anticipa, examenele de matematică și engleză au fost un eșec total. Negativ la matematică și puțin peste pozitiv la engleză. Aventura mea pe tărâm lusitan lua sfârșit înainte de a începe. Problema devenea tot mai gravă deîndată ce am înțeles că în Moldova perioada de admitere era pe sfârșite. Posibilitățile ce mi se deschideau, nu erau dintre cele mai strălucite. Un an ”suspendat”, fără multe alternative. Lucru necalificat era cam cea mai ”clară” perspectivă începând cu luna septembrie.
Când o ușă se închide, altele așteaptă să fie deschise!
Când am crezut că multe nu rămân de făcut, am avut fericita inspirație de a mă adresa în cel mai evident loc posibil pentru a explora alternativele mele de a accede la o Universitate portugheză: Direcția generală pentru studii superioare. Acolo un domn, într-un stil foarte birocratic, dar și amabil (nu știu cât de multă logică este în această afirmație a mea, dar e ceea ce mi-a rămas în amintiri), mi-a vorbit despre posibilitatea de echivalare a diplomei și a examenelor de bacalaureat moldovenești. Dintr-odată, ceea ce semăna a fi un eșec, se schimba într-o nouă oportunitate pentru mine. Însă trebuia să mă dezic de ideea cu ”Managementul hotelier” pentru că, liceul și examenele de bacalaureat au fost dedicate în exclusivitate filierei umaniste: Istoria, Limba Română, Geografia și Limba Engleză. Aveam o medie de Bac de 9 și de 8 întreg și ceva zecimale, pentru cei 3 ani de liceu. Mi s-a echivalat totul cu excepția examenului de română.
Am primit 15,6 (sistemul portughez de punctare este de la 1 la 20) pentru cei 3 ani de liceu, nota 19 pentru 10-ele meu la examenul de Istorie și 17 pentru 9-ul la engleză. Am putut concura în a doua fază de admitere în septembrie cu o medie generală de aproximativ 170 puncte din 200 puncte maxim posibile (pentru concursul național de admitere, se aplică o formulă specială care este media între cei 3 ani, plus examenele de clasa a 12-a, fiecare cu proporția sa). Șansele mele de a fi admis erau acum aproape de 100%. Rămânea să-mi aleg 5 cursuri (sistemul de admitere este centralizat, dar poți solicita 5 cursuri diferite deodată, clasificându-le după preferințele tale de la 1 la 5). Așa am ajuns student la Facultatea de Științe Sociale și Umaniste a Universității Nova din Lisabona, la cursul de Științe Politice și Relații Internaționale (era prima alegere). În sfârșit!
Nu aștepta cineva să facă lucrurile pentru tine. Informează-te. Încearcă. Bate la uși. Stai în rânduri. Pregătește-te. Completează. Nimeni nu-ți este dator. Nu te lăsa cuprins de disperare. Acționează. Cele mai multe situații pe care le înfruntă un om, au soluții!
Cinci ani mai târziu, după crize de tot felul, experiențe pozitive, negative sau neutre, absolveam cursul de masterat în ”Științe Politice” la aceeași Universitate. Cinci ani mai târziu eram deja reîntors în Moldova. Lucram la o companie străină și într-un domeniu care nu avea nici o tangență cu studiile mele. Totuși, experiența mea în Portugalia și cunoașterea limbii portugheze m-a ajutat să-mi găsesc acest loc de muncă. O alegere pragmatică, dar necesară. A fost o etapă nouă, prin care m-a convins că orice experiență este o experiență, dacă știi să înveți din ea.
Acel job a fost o punte pentru a putea ajunge, după alți 2 ani, la NEXUS, unde activitatea mea e mai aproape de ceea ce am studiat și ceea ce îmi place. Pot astfel să contribui și eu, într-o măsură mai mare sau mai mică, la crearea unei platforme informative și de consultație în domeniul migrației – un proces, cel al migrării, în care se avântă mulți, dar pentru care foarte puțini sunt pregătiți.
Să emigrezi, de cele mai multe ori nu e o alegere ușoară. Eu am avut norocul să fiu un student-emigrant, ceea ce este diferit de experiența unui lucrător migrant. Am cunoscut oameni diferiți, fiecare cu istoria sa, veniți cam de peste tot: Germania, Suedia, China, Brazilia, Spania, Columbia. Am reușit să mă debarasez de unele clișee și stereotipuri, pentru a face loc altora. Am crescut. Am cunoscut o țară și un popor, care fiind latin și el, se aseamănă izbitor de mult cu moldovenii. Am văzut oceanul care i-a fermecat dintotdeauna pe portughezi. I-a făcut exploratori. Au fost colonialiști. Au avut un dictator. Au avut o revoluție. Au fost și ei o țară din care persoanele emigrează, pentru a se transforma într-o țară unde alții, mai ales din Estul European, și-au găsit un refugiu pentru problemele lor materiale și nu numai. Nu m-am simțit niciodată discriminat. Întotdeauna și-au manifestat disponibilitatea pentru a mă ajuta.
Nu știu dacă aș mai repeta, dar a fost o etapă necesară. Lecția cea mai importantă, probabil și realizarea cea mai simplă:
