Paula Conișescu - tânăra care a renunțat la locul de muncă și confortul personal ca să facă voluntariat.

  • Paula Conișescu - tânăra care a renunțat la locul de muncă și confortul personal ca să facă voluntariat.
Există momente în care-ți dorești să faci o schimbare majoră în viața ta. Vrei să-ți schimbi locul de muncă, să faci reparație în casă, să te muți cu traiul într-o altă țară, să faci voluntariat... Nu contează ce schimbare, important e să o faci și să fie bună pentru tine! Cam tot aceste gânduri i-au trecut prin cap Paulei Conișescu înainte de a pleca în Italia să facă voluntariat. A găsit într-o zi pe internet un anunț despre programul de voluntariat ERASMUS+. A completat un formular de participare, l-a trimis și peste o săptămână și jumătate a primit confirmarea – a fost selectată. Fără să mediteze prea mult, a mers la șef și l-a anunțat că se concediază, adică renunță la locul de muncă și la confortul personal pentru a face voluntariat într-o țară a cărei limbă nici n-o cunoaște.

Paula, ce te-a făcut să iei o asemenea decizie, să faci voluntariat?

Eu niciodată n-am mai făcut voluntariat până acum. Iar programul pentru care am depus cererea este valabil până la 30 de ani și pentru că în acest an fac 30 de ani, mi-am spus că vreau să profit de această șansă. Plus la asta, serviciul pe care-l aveam în Moldova mă plictisea. Și voiam ceva nou și-mi doream experiența de muncă peste hotare.

Așteptările tale au corespuns cu realitatea de acolo?

De fapt, totul s-a întâmplat foarte rapid, ei m-au acceptat foarte repede și timp de o săptămână și jumătate eu am plecat. Din acest motiv, n-am reușit să-mi fac multe așteptări. Ei mi-au anunțat condițiile în care am să locuiesc. Știam că o să fiu într-o cameră cu mai mulți oameni și știam că n-o să-mi fie foarte ușor.

Ce ai reușit să înveți și să înțelegi pentru tine din această experiență?

A fost și bine, și rău. Acum dacă mă uit la toată experiența, mi se pare că a fost mai mult bine decât rău. De exemplu, când am ajuns, am avut nevoie de o perioadă de adaptare la modul lor de viață, la modul de lucru.

Eu am lucrat într-un ONG și lucrurile acolo nu-s foarte organizate și stricte, cum e la noi, Aici, la munca pe care o făceam, primeam instrucțiuni foarte concrete. Acolo nu era chiar așa. Acolo ți se spunea doar ce trebuie să faci, dar cum faci, asta deja era treaba ta. Poți să rogi pe alții să te ajute, poți să te informezi pe internet, cum vrei, important este s-o faci, tu trebuie să vii cu soluția. De la început asta un pic m-a speriat, dar m-am obișnuit. Acest exercițiu mi-a dat șansa să văd cât  e de mare diferența dintre noi și ei. Am văzut cum ei gândesc.

Mi se pare că ei sunt mult mai creativi, mai liberi. Pentru noi mereu a fost important să avem un model după care trebuie să facem ceva. Dar acolo lucrurile stau altfel.

Care au fost atribuțiile tale acolo?

ONG-ul în care lucram avea proiecte locale și internaționale. Aceste locale, în mare parte lucrau cu școlile, într-un fel, ofereau alternativă educației formale. De genul – făceam lecții de limba engleză, sau de geografie cu copiii, le prezentam țările noastre prin dansuri, făceam mâncare sau le arătam diferite poze, le povesteam. Apoi, lucram cu emigranții minori. În Italia sunt foarte mulți migranți minori care vin în mare parte din Africa. De obicei, ei stau acolo până la vârsta de 18 ani, pentru că după asta li se oferă pașaport italian și deja, la majorat, ei decid ce să facă. Iată cu acești copiii și tineri făceam diferite activități. Erau persoane care nu știau să scrie bine în italiană și îi învățam să scrie, să citească, sau îi familiarizam cu cultura italiană. Mergeam la diferite muzee, făceam ateliere practice în care-i învățam cum să gătească bucate specifice italiene. Am fost la Universitatea agrară de acolo și i-am învățat cum să planteze diferiți arbuști. Ultimul proiect pe care l-am făcut cu ei, a fost un video ”stop motions”, despre cum plantele cresc.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat acolo?

Au fost mai multe provocări. În primul rând, mi-a fost greu să locuiesc cu alte persoane. Pentru mine chiar a fost neobișnuit. Până acum am avut confortul camerei mele și mult spațiu. Unii au avut această experiență în studenție, dar eu n-am avut parte de ea. Așa că am întâlnit diferite probleme, gen, dacă sunt patru fete într-o casă, atunci poți rămâne fără apă caldă, n-ai posibilitatea să faci mâncare atunci când vrei etc. Asta de la început nu mi-a plăcut, dar cu timpul am înțeles că vreau să fiu mai tolerantă, să mă gândesc la alții, nu doar la mine.

Ceea ce ține de lucru, la început mi-a fost mai greu, pentru că nu știam italiana. Înțelegeam câte ceva, dar nu era suficient. De exemplu, lucram cu copii din clasele primare și trebuia să-i ajutăm să-și facă temele și nu puteam să-i ajut foarte mult, dacă nu știam italiana. Alte lucruri care m-au deranjat au fost diferențele noastre de gândire, de comunicare. Noi parcă așteptăm mereu cineva să ne întrebe, nu spunem nimic fără a fi întrebați, vrem instrucțiuni, dar acolo, acest lucru nu funcționează. Acolo, dacă aveai nevoie de ceva, trebuia să spui. Ei așteptau ceva de la tine, nu erai dădăcit.

Te-ai mai duce în alte programe de voluntariat?

Da, sigur că da, poate nu să fac voluntariat, dar, cu siguranță vreau să mă implic în proiecte sociale. Aici, la locul meu de muncă îmi lipsea contactul cu oamenii. Toată activitatea mea era pe on-line și nu vedeam și simțeam impactul social.

Te-a marcat vreo istorie a copiilor cu care ai lucrat?

Da, erau tineri de 16-18 ani care povesteau cum au venit chiar din mijlocul Africii. Au parcurs o bucată de drum pe jos, apoi cu barca. Cel mai mult m-a impresionat istoria unui tânăr din Pakistan care a ajuns în Italia deși nu cunoștea nici italiana, nici engleza. Știa doar câteva cuvinte. Dar ne-a explicat, ne-a arătat pe hartă cum a ajuns, câte țări a mers pe jos. La un moment dat, cu autocarul a ajuns în Grecia, iar acolo a fost reținut și adus în comunitate, unde l-au înscris la această școală unde învăța italiana. Și el spunea că părinții lui au murit, în țară era război. El nu știa să citească nici măcar în limba lui. Foarte greu era să comunici cu el. Și plus la asta, el era de religie musulmană și se vedea că nu prea are contact cu genul feminin pentru că se uita foarte-foarte insistent la noi.  

Spune-mi un pic despre program și explică-mi din ce resurse ai supraviețuit?

Programul la care am participat eu este un serviciu de voluntariat european, care este sponsorizat de UE, în cadrul proiectului ERASMUS+. În fiecare țară, depinde de costurile lor, ți se oferă o alocație pentru mâncare, bani de buzunar, cazare și transport. În cazul Italiei aveam cam vreo 320 de euro pe lună, plus îmi era asigurată cazarea și abonamentul la autocar. Înainte să plec din țară, mă gândeam – cum o să pot să supraviețuiesc cu așa o sumă, dacă la noi în țară este greu să supraviețuiești cu așa bani, dar până la urmă, am făcut acest pas și pot să spun că a fost bine. A fost o decizie bună și corectă pentru mine.

Ce ai descoperit nou despre Moldova fiind în străinătate?

Personal, am aflat acolo că mâncarea noastră este cea mai bună (râde). Când eram în Italia duceam foarte mult dorul mâncării noastre, în mod special îmi lipsea zeama și plăcintele. Acolo nu puteam găsi brânză ca  aici ca să-mi fac plăcinte cu brânză.  De aceea, atunci când m-am pornit acasă, am rugat-o pe mama să facă zeamă și plăcintă cu brânză.

Ai recomanda și altor tineri să practice voluntariatul și de ce?

Pentru persoanele din Europa de Vest aceasta este o practică normală. După școală sau după universitate ei își încearcă puterile și practică voluntariatul. Aceasta este o bună metodă pentru ei ca să înțeleagă ce vor să facă mai departe cu viața lor, sau pur și simplu își iau un an de pauză ca să se detașeze de tot.

Eu am întâlnit o persoană, o voluntară din Croația care făcea voluntariat lângă Roma și lucra cu migranții și refugiații. Ea făcuse contabilitate, dar în timpul programului de voluntariat a înțeles că ea nu vrea să fie contabil. Așa că voluntariatul este o cale de a porni pe un alt drum, de a încerca o altă carieră. În mod obișnuit, dacă vrei să te reprofilezi, dar nu ai experiență, nimeni n-o să vrea să te angajeze, dar prin programul la care am activat și eu, îți sunt asigurați banii de cheltuială și capeți o experiență. Pentru mine personal a avut un impact mare acest program. Eu am învățat limba italiană și am lucrat cu migranții și refugiații și am înțeles că vreau să continui munca în acest domeniu. Recomand tuturor să încerce o asemenea experiență. 

Doar cu NEXUS migrează pregătit, revino mulțumit.

Ce-ți oferă NEXUS?

  • Servicii gratuite de consultanță referitoare la migrație
  • Informații ample, veridice și din surse autorizate
  • Asistență individuală și suportul întregii echipe
  • Soluții din partea partenerilor noștri
Dacă te-am convins, devino clientul nostru completând câmpurile de mai jos.