Credite imobiliare destinate lucrătorilor migranți

  • Credite imobiliare destinate lucrătorilor migranți
Un pas înainte pentru platforma NEXUS în ceea ce privește parteneriatele private – Moldova Agroindbank ne-a oferit o instruire de excepție privind soluțiile financiar-bancare destinate migranților moldoveni și familiilor acestora.
Ce înseamnă asta?

Asta înseamnă că am avut ocazia să aflăm în detalii ce reprezintă singurul program bancar complex din ţara noastră care este preconizat și accesibil pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotare și beneficiarii de remitențe.

Deci, acest program cuprinde următoarele produse şi servicii bancare:

  • Credite imobiliare
  • Depozite
  • Carduri bancare
  • Deservire bancară la distanţă M@IB Online
  • Remiteri de bani (transferuri băneşti)
  • Credite pentru business (PARE 1+1)

Despre fiecare din acestea puteți afla în detalii pe pagina băncii

Important de reținut! Moldova Agroindbank este singura care oferă credite imboliare chiar și în condiția în care debitorul se află peste hotare pe termen lung și nu poate reveni des în țară. Cu alte cuvinte, pentru a menține relația cu banca nu este nevoie de prezența lui fizică în Moldova. Tot ce trebuie să facă este să împuternicească prin procură o persoană cu reședința permanentă în Moldova care să-l reprezinte în fața băncii.

În multe localități din Moldova observăm case de locuit, construcția cărora nu este dusă până la capăt.

Cum se întâmplă de obicei?

Oamenii pleacă în străinătate. Muncesc o anumită perioadă de timp. Acumulează un oarecare capital. Se întorc în țară. Încep lucrările de construcție, de exemplu pun fundamentul casei. La un moment dat banii se termină, dar nu și lucrările, oamenii fiind nevoiți să plece iarăși la muncă peste hotare ca să adune capital. Și așa construcția unei case durează ani de zile.

Creditul imobiliar pentru lucrătorii migranți oferit de Agroindbank ar putea fi o soluție de a obține suma necesară într-o singură dată, în același timp oferindu-i solicitantului posibilitatea de a se afla peste hotare atât cât are nevoie. Despre cum puteți obține acest credit și ce condiții trebuie să îndepliniți, aflați accesând ACEST LINK sau sunați la numărul de telefon:
+373 22 856 555


Pentru noi acest program reprezintă o inițiativă de succes, când o companie din sectorul privat, mai ales din domeniul bancar, își ajustează produsele și serviciile la necesitățile reale ale cetățenilor noștri implicați în migrație.

Întrebarea noastră este dacă cineva din cititorii noștri au beneficiat de acest credit și cât de eficient a fost pentru ei?

De asemenea, vom reveni pe parcurs cu mai multe informații despre celelalte oferte ale băncii pentru lucrătorii migranți.

 

 

Ce-ți oferă NEXUS?

  • Servicii gratuite de consultanță referitoare la migrație
  • Informații ample, veridice și din surse autorizate
  • Asistență individuală și suportul întregii echipe
  • Soluții din partea partenerilor noștri
Dacă te-am convins, devino clientul nostru completând câmpurile de mai jos.