Petru Găină este un tânăr din satul Chițcarii Vechi, raionul Telenești, care la prima vedere nu se deosebește cu nimic de semenii săi. E student în anul doi la ASEM și are aceleași preocupări ca mulți alți colegi de-ai lui, doar că ar mai avea una în plus. La 20 de ani Petru are propria lui afacere, pe care a lansat-o cu banii câștigați peste hotare, dar și prin obținerea finanțării din surse externe.

Istoria lui am aflat-o în cadrul unei dezbateri publice cu tema “Remitenţele dezvoltă comunităţile în Moldova?”, organizată de către IDIS ”Viitorul” în parteneriat cu Hilfswerk Austria International. Petru Găină este unul din cei șapte câștigători ai programului de granturi oferit de către Hilfswerk Austria International în cadrul proiectului “Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova“, implementat cu suportul Uniunii Europene.

Tatăl lui muncea la Moscova în calitate de șef de șantier la construcție. După clasa a noua, Petru a decis să i se alăture pe o vară, ulterior petrecându-și toate vacanțele la muncă peste hotare. Astfel, la absolvirea școlii Petru a agonisit circa 8 mii de Euro. Citind într-un ziar local un articol despre un fermier care creștea coacăză, el a decis că vrea să urmeze același drum.

Citește mai departe →

Chiar dacă s-au născut peste hotare, mulți dintre copiii moldovenilor plecați au cetățenia Republicii Moldova. Părinții îi învață limba română şi le transmit tradiţiile şi obiceiurile de la noi. Unii dintre ei spun că de îndată ce-şi văd copiii puşi bine pe picioare vor reveni acasă, copiii lor însă au o părere aparte despre ţara de baştină a părinţilor. În continuare câteva istorii transmise de Teleradio Moldova.

Acum 15 ani, Ion și Angela Lazarenco au plecat din Republica Moldova în căutarea unei vieți mai bune. Au găsit-o în Irlanda. Ion este funcţionar în guvernul Irlandei, iar Angela are grijă de casă. Au doi copii. Deși s-au stabilit bine, le este foarte dor de casă, de sărbătorile și bucătăria națională.

„În primul rând, când s-au născut copii mei, am venit în ţară şi le-am făcut cetăţenie şi moldovenească. Eu le-am spus că noi ne tragem din ţara Moldovei şi trebuie să ne mândrim cu ea”, susţine Ion Lazarenco. Soţii şi-au dus cu ei în Irlanda şi zestrea: prosoape brodate de bunici, covoare şi păretare – toate sunt aranjate la loc de cinste în casă. Iar sărbătorile noastre au mare priză la irlandezi. „Sună şi ne întreabă când e Paştele că le plac tradiţiile noastre, sarmalele noastre, le plac pârjoalele noastre, dar şi vinul moldovenesc”.

Fiul cel mai mare al familiei, Denis, vorbeşte bine româna. Tânărul ştie cine au fost Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu. Îi place să vină în Republica Moldova, dar nu-i place ce vede aici. „De când sunt mic, vin în fiecare an în Republica Moldova şi totul e interesant, e o atmosferă diferită. Am prieteni la ţară şi bunei. Nu-mi place aici că sunt copii săraci, pe stradă e murdar, când mergi prin Chişinău e murdar şi praf”.Denis vrea să crească mare ca să schimbe ceva în Republica Moldova. Părinţii spun că atunci când decid să vină în patrie cheltuielile se ridică la venitul lor lunar – de 2500 de euro.

Citește mai departe →

A ajuns în Germania noaptea şi cu 10 dolari în buzunar. “Mie nu mi-a fost greu. Mi-a fost teribil de greu!” cu aceste cuvinte își începe istoria moldoveanca Julietta Huchtemann (Malai), astăzi patroană a două hoteluri la Berlin.

“Primul loc de lucrul nu a fost plătit mai deloc. Când îmi era foarte tare foame mă duceam la Crucea Roşie să mănânc. Nu ştiu dacă o să mă credeţi, dar eu şi din coşul de gunoi am mâncat. Primii ani, în fiecare seară adormeam cu gândul că „trebuie să rabd, odată şi odată o sa fie bine”. Am făcut de toate, până când şefii mei de la hotelul unde lucram ca femeie de serviciu au descoperit că ştiu şi franceza, şi germana. Graţie acestui fapt am reuşit să trec la recepţie.”

La Chişinău era învăţătoare de limbi străine. Preda engleza şi germana la școală. Salariul era foarte mic şi venea cu o întârziere de două-trei luni. Ca să reziste, făcea comerţ cu mărfuri din Turcia. Nu mai vedea nici o perspectivă, nici pentru ea, nici pentru cei doi copii ai săi.

Ca în multe alte cazuri similare, starea financiară a fost principalul motiv care a “alungat-o” din ţară. Și-a luat o viză studenţească, a împrumutat 160 de dolari şi dusă a fost. “Cu 150 mi-am cumpărat bilet la autobus într-o direcţie, iar la Berlin m-am pomenit în plină iarnă, în frig şi întuneric, cu doar 10 dolari în buzunar.”

Astăzi Julietta este o femeie de afaceri în Germania. Zice că iubește și trăiește în germană, dar se înfurie în română. Marea dragostea a venit odată cu succesul. Citiți întreaga istorie aici.

Denis Ţurcanu este unul dintre primii participanţii la program. El a muncit timp de patru ani în Statele Unite ale Americii după care a hotărât să se întoarcă în ţară şi să îşi deschidă o afacere proprie în domeniul auto. Denis a înfiinţat în anul 2010 o şcoală auto, care acum are în medie 70 de cursanţi. De la PARE 1+1 a primit suma nerambursabilă de 200.000 de lei, iar apoi a mai investit timp de trei ani circa 100.000 de euro. Are în prezent 15 angajaţi care primesc un salariu de circa 1500 de lei.

„Această afacere îmi aduce un profit care îmi permite să îmi acoper cheltuielile pentru necesităţile familiei, dar şi să reinvestesc în afacerea pe care o deţin, fiindcă o afacere necesită în permanenţă investiţii”, a spus Denis.

La rândul său, Victor Corobca a muncit în Italia în perioada anilor 1997-2007. Reîntors în ţară a hotărât să investească banii acumulaţi în străinătate pentru deschiderea unei afaceri proprii. În anul 2007 a deschis în Orhei o spălătorie auto, dar se ocupă şi cu reparaţia automobilelor. În prezent are 6 angajaţi care primesc un salariu lunar de 1600 de lei. „Este dificil să te menţii pe piaţa din Moldova, dar măcar afacerea nu îmi aduce pierderi, nu ies în minus cu finanţele”, a declarat mulţumit antreprenorul.

Am pomenit anterior despre programul “PARE 1+1″, dar poți citi mai multe despre acesta aici.